De Moş Niculaie

Privesc pe fereastra de la servici si nu-mi vine să cred că în seara aceasta trebuie să îl aşteptăm cuminţi pe Moş Niculaie! Eu una, fără zăpadă, parcă nu trăiesc Sărbătorile de Iarnă, nu mi se pare corect.. Dar se pare că Doamne-Doamne nu ne mai consideră, aşa, ca pe vremuri, la fel de vrednici de mărinimia sa, nici un strop de nea, nimic...Nimic din splendoarea albului care îţi supără câteodată ochii, nimic din veselia copiilor care lasă la o parte ghiozdanul sau jocul pe calculator(mai nou) şi scot sania din beciul părintesc pentru o "raidă cu vecinii" la derdeluş... Nici o urmă de pomi încărcaţi de zăpadă, poate doar beculeţele instalate de autorităţi,....Sunt cam tristă, mă întreb dacă va nimeri Moşul ţărişoara noastră, aşa, dacă nu vede deloc zăpadă....trist...îngrozitor de trist..
Resemnată mă pregătesc să mă duc cuminţică spre casă, să-mi lustruiesc cu grijă ghetuţele (care, între timp, sunt adevărate cizmuliţe cu blană) aşa cum făceam când eram mici. Cred ca am fost totuşi cuminte anul acesta (m-am şi măritat chiar), poate moşul nu-mi va aduce vreo nuieluşă...

Aş avea totuşi şi eu o rugăminte specială către moşul cel bătrân care ajunge înaintea Moşului şef, Crăciun...Dacă am fost aşa de cuminţită şi am şi eu dreptul la ceva deosebit, m-am hotărât: nu mai vreau nici ciocolată, nici vreun Cd deosebit cu muzică, am destui ursuleţi de pluş (dubios de mulţi pentru vârsta mea), am şi ceva bani (nu prea mulţi, dar nu mă plâng), am şi iubire, am şi fericire (şi nu e puţină, să ştiţi), vreau altceva...
Vreau să merg în seara asta spre casă, încet, încet, cu gândul la cadoul pe care trebuie să-l găsesc pentru iubitul meu, şi să privesc uimită oamenii din jur, din staţia de tramvai care zâmbesc...da...vreau şi eu ca oamenii să zâmbească...măcar o dată...măcar în seara asta...măcar să nu mai fie încruntaţi...
Măcar pentru Moş Niculaie!