Viaţa noastră - între "n-am timp"

"N-am timp nici sa obosesc" îmi mărturisea o prietenă de curând. M-a făcut să meditez...

Obsesia din ce în ce mai pregnantă a lui "n-am timp" în zilele astea nebune pe care le trăim devine din ce în ce mai enervantă şi mai sâcâitoare. "Dragă, nu am timp să fac un copil, cine să-l crească, eu cu soţul meu n-avem timp de aşa ceva" i se confesează o jună domniţă unei colege de serviciu în tramvai. O aud întâmplător, situată pe scaunul din faţa ei, pierdută în gândurile mele, întrebându-mă, în drum spre casă, ce să fac mai întâi când ajung dacă am timp...
La televizor aud declaraţia unui mare om de afaceri din peisajul pestriţ al politicii şi sportului nostru. Le grăieşte românilor despre averea şi puterea lui şi ţine morţiş să ne spună că n-are timp nici să-şi numere bani...
"N-am timp nici să respir" obişnuiesc să se plângă colegii mei de serviciu, sau, mai rău, n-am timp nici să mor" circulă mai des printre noi... V-aţi întrebat vreodată care este culoarea ochilor unui coleg de serviciu? Sau de când n-aţi mai privit cerul? O să-mi spuneţi...ştiu deja....păi ce, eu am timp de astea?
Stop, opriţi-vă o clipă, uitaţi-vă la noi, nu mai trăim liber, suntem permanent înfrânaţi de timp... E adevărat, nici eu n-am timp şi m-am cam săturat să n-am timp, de fapt, deja încep să urăsc faptul că n-am timp...nu mi se pare corect faţă de mine însămi..dar, gata, m-am decis să-mi fac timp, timp de privit cerul, timp de mers la o piesă de teatru sau de o plimbare în parc...
Să nu-mi spuneţi că timpul înseamnă bani, e adevărat, dar parcă preţul plătit e prea mare, e chiar viaţa noatră!
Şi, nu cumva, n-avem timp să mai trăim?